Articole Evenimente Poze Social Tinerii parohiei

„Și ei vor merge din toamnă la școală”, august-septembrie 2023

Scris de biserica

Proiectul social-filantropic „Și ei vor merge din toamnă la școală”, ediția a 3-a, s-a desfășurat în perioada 6 august – 8 septembrie 2023 și a avut ca scop sprijinirea copiilor din medii defavorizate cu rechizite și ghiozdane.

Astfel, 14 elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a X-a, aflați în evidența parohiei noastre, au primit rechizite și ghiozdane (în funcție de clasă și de nevoi), iar patru familii au beneficiat și de ajutor financiar pentru achiziționarea auxiliarelor școlare.

O tânără enoriașă cu o situație financiară modestă, care se pregătește pentru a intra la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie, a fost susținută cu fondurile necesare pentru achiziționarea materialelor de pictură indispensabile.

Alți patru copii din Letca Veche, județul Giurgiu, au primit câte un ghiozdan echipat complet, la recomandarea unei profesoare de religie din zonă.