Articole

Sfantul Teofan Zavoratul – Predica in Sfanta si Marea Marti

Sfantul Teofan Zavoratul – Predica in Sfanta si Marea Marti

Siliti-va sa va apropiati si mai mult de Domnul in mersul vostru in urma Lui.

„Mergand Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apos­tolilor pe cale: Iata, ne suim la Ierusalim, si Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dansul. Veniti, dar, si noi, cu ganduri curate sa mergem impreuna cu Dansul si im­preuna sa ne rastignim si sa ne omoram pentru Dansul dinspre desfatarile lumesti”. Astfel ne cheama sfanta Bi­serica sa mergem, sa patimim si sa ne rastignim impreu­na cu Domnul in aceste zile inchinate pomenirii patimi­rilor si mortii Lui Dumnezeiesti. Ca fii ascultatori, ati luat aminte la aceasta chemare de mama si ati purces pe ca­lea, aratata de ea, a mergerii impreuna cu Domnul. Si imi ramane acum nu sa va induplec la ascultare, ci sa numai sa doresc, mangaiat fiind de ascultarea voastra, ca sa duceti mai deplin si mai desavarsit la capat ceea ce ati inceput. Si, de fapt, daca vreunul dintre voi ar intre­ba: „Iata, Biserica ne cheama acum sa mergem impreuna cu Domnul, Care Se duce la patima cea de [buna] voie, noi cum sa facem asta?”, alt raspuns nu ar fi de dat afara de acesta: „Faceti ceea ce faceti, numai faceti asa cum trebuie – si veti merge impreuna cu Domnul”.
Iata, voi postiti, mergeti la biserica, si acasa va rugati, ati lasat pentru o vreme treburile lumesti si petreceti mai mult timp cu voi insiva, ati luat asupra voastra indeletni­ciri evlavioase si pentru aceasta ati rapit o parte din timp, mai mare sau mai mica, somnului. Faceti tot asa. Postirea pana acolo unde trupul simtea lipsa indestularii de mancare si bautura, osteneala rugaciunii pana la isto­virea trupului, inlaturarea obisnuitelor relatii lumesti cu silire de sine la indeletniciri mantuitoare, privegherea in ciuda tuturor lucrurilor ce trag la somn, precum si multe altele legate de implinirea pregatirii pentru impartasire, alcatuiesc primul pas in urmarea Domnului la rastignire. Este nevoie doar ca aceasta greutate sa fie ridicata cu placere, fara crutare de sine. Omul e iubitor de viata. O mica imputinare in mancare si lipsa de somn sau o oste­neala si istovire neobisnuita starnesc tanguirea trupului, si omului i se pare ca se comite o incercare de a i se lua viata. Cel ce acum, in ciuda acestei tanguiri, nu doar ca nu se lasa in voia autocompatimirii, ci dimpotriva, se si­leste la ostenelile sus-aratate cu dorinta de a suferi pen­tru Hristos, de fiecare data cand face acest lucru face un pas in urma Domnului. Si trebuie spus ca numai unul ca acesta merge impreuna cu Domnul. Asa stau lucrurile in ce va priveste? Daca da, sunteti pe calea cea buna; iar daca nu, ingrijiti-va sa mai adaugati la osteneala pe care toti o purtati dorinta necrutatoare de a va chinui trupul pentru Domnul. Prin aceasta veti aduce ca jertfa Domnu­lui iubirea de viata, altfel spus veti duce la impreuna-rastignire cu Dansul trupul vostru, urmand fie chiar si putin nevointei Lui din gradina Ghetsimani.
Odata ce ati inceput asa, siliti-va sa va apropiati si mai mult de Domnul in mersul vostru in urma Lui.Vreau sa spun ca ostenindu-va cu trupul, trebuie sa va osteniti si cu sufletul. Chiar daca trupul si sufletul alcatuiesc un singur om, dupa cum stiti nu rareori trupul face una, sufletul alta. Deci, aduceti si sufletul la conglasuire cu trupul in ostenelile pe care le purtati acum. Postind cu trupul, puneti si sufletul sa posteasca: taiati poftele, inabusiti ivirea miscarilor patimase – mania, osandirea,ingamfarea, laco­mia, incapatanarea si celelalte. Ostenindu-va trupul prin starea la rugaciune aici in biserica ori acasa, osteniti-va sa stati cucernic si cu sufletul inaintea fetei Domnului, in ini­ma voastra, intru luare-aminte la cele ce se canta si se ci­tesc. indepartati zarva acestei vieti si insingurati-va cu tru­pul – impreunati cu aceasta neimprastierea mintii si con­centrarea in voi insiva. Puneti-va trupul sa privegheze – desteptati la priveghere si duhul, altfel spus nazuinta vie a osardiei catre Domnul. Va siliti la indeletniciri duhovnicesti – siliti-va si sufletul sa aiba dorinta de ele, dorinta cu care el nu se poate lauda intotdeauna. Atunci cand faceti astfel, legati prin aceasta sufletul: si el, obisnuit cu miscarea si faptuirea libera, simtind asupra sa lanturile, va incepe a tanji ca in inchisoare si va inalta tanguire nemultumita – dar nu slabiti in silirea de sine. Prin aceasta va asemanati cu Domnul cand L-au dus legat la judecata – si deveniti, prin urmare, si mai aproape de El in mergerea impreuna cu El la patima cea de [buna] voie. Osteneala sufletului si a trupului impreuna este acelasi lucru cu calcatul cand pe un picior, cand pe celalalt, si reprezinta mersul cel mai re­usit in urma Domnului.
Sa ne apropiem si mai mult. Sa ne infatisam judecatii, la fel ca Domnul. Voi v-ati gandit deja sa faceti asta – am in vedere pregatirea cu telul impartasirii cu sfintele lui Hristos Taine. Pentru impartasirea cat se poate de vred­nica omul se pregateste curatindu-si sufletul de toate pa­catele prin pocainta – si iata de ce este nevoie: cerceteaza-ti viata si pune-o in fata poruncilor evanghelice, inla­tura tot ce nu este potrivit lor, recunoaste-ti vinovatia pentru calcarea lor si osandeste-te fara dezvinovatire de sine, frange-ti inima si plange toate lucrurile prin care L-ai jignit pe Domnul, si marturiseste-ti toate rautatile fara a tainui nimic, cu hotararea neclintita de a nu te mai supune aplecarilor pacatoase. Cel ce va savarsi aceasta in chipul cuvenit se va asemana cu Domnul atunci cand L-au dus spre a fi judecat si osandit la Ana si Caiafa, de la acestia la Pilat, de la Pilat la Irod, de la acesta inapoi la Pilat. Deosebirea sta in aceea ca pe Domnul L-au osandit si chinuit pe nedrept, iar noi ne osandim si ne frangem inima dupa dreptate: insa dat fiind ca Domnul a fost osandit pe nedrept pentru indreptatirea noastra, dreapta noastra osandire de sine va fi noua spre indreptatire, prin osandirea fara vina a Domnului.
Vreti, in fine, sa ne apropiem de insusi Domnul si sa mergem cu El la patima Lui cea de [buna] voie ? Iata ce trebuie sa faceti: strabateti prin cugetare adanca tot dru­mul Patimilor Domnului, primiti cu simtirea durerile Lui pe cat poate sa le incapa firea noastra si patimiti impreu­na cu El cu inima. incepeti de la rugaciunea Domnului din gradina Ghetsimani, in chinul si suferinta pana la su­doare de sange, mergeti impreuna cu El prin povarnisuri si vagauni pana la casa arhiereilor; fiti alaturi de El in ne­dreptele defaimari aruncate asupra Lui, in batjocurile slugilor, in lepadarea lui Petru; urmati-L la Pilat, de la Pi­lat la Irod si inapoi; ascultati urletul poporului si incran­cenarea osanditorilor si hotararea lor cea nedreapta; pur­tati impreuna cu El crucea pe Golgota – cruce grea pana la caderea sub povara ei – in strigatele poporului orbit si cuvintele muscatoare ale mai-marilor ce jubilau; luati asu­pra voastra pironirea pe cruce, baterea cuielor in carnea vie, inaltarea crucii, care sfasia ranile, plangerea celor apropiati si, in mijlocul acestora, plangerea Maicii Prea­curate, batjocurile celor lipsiti de minte, istovirea nespusa pana la insetare si plecarea capului cu darea duhului. Strabateti toate acestea cu gandul si traiti-le in chip mai viu, starniti impreuna-simtirea fata de durerile acelea – si asa veti ajunge in chip nefatarnic la impreuna-patimire, ca si cum voi ati fi suferit si ati fi primit ranile.
Astfel, pas cu pas, va veti apropia din ce in ce mai mult de Domnul, Care merge la Patima cea de voie, si veti merge impreuna cu El. incepand cu ostenelile trupesti, treceti de la acestea la nevointele duhovnicesti: iar atat in unele cat si in celelalte faceti cercetare de sine, plan­geti si indreptati prin pocainta ceea ce e neindreptat, pentru a va impartasi in chip vrednic cu sfintele lui Hristos Taine; si, in fine, prin cugetare adanca la Patimile Domnului intrati in impreuna-simtirea si impreuna-patimirea cu El. Si doar atat? Nu bagati de seama, oare, ca aceasta cale nu poate fi terminata? Astfel se savarseste doar mergerea impreuna cu Domnul in drumul Lui spre moarte – dar e de trebuinta nu doar sa mergem impreu­na, ci sa ne si rastignim impreuna cu El. Cum asta ? Cand veti purcede la drumul adevaratei vieti crestine si veti incepe sa impliniti cu fapta poruncile lui Hristos, atunci va veti rastigni intr-o clipa pentru Domnul, altfel spus va veti rastigni in chip mantuitor impreuna cu Hristos Man­tuitorul. Tot ce am aratat mai inainte e doar o pregatire pentru aceasta impreuna-rastignire. in Patimile Domnu­lui si in patimirea impreuna cu El avem insuflare catre o viata crestinesc-imbunatatita, in nevointele sufletesti si trupesti dobandim mijloacele de a o infaptui, in pocainta si impartasire punem inceputul ei si primim putere. Aici ramane ca, dupa ce am savarsit toate cele aratate, sa in­cepem in fapt a trai cu adevarat crestineste. Iar cum si de ce este aceasta viata rastignire impreuna cu Domnul, intelegeti pentru prima data. Simtiti singuri cum, atunci cand impliniti virtutile crestine, ba vi se bat in cuie mai­nile si picioarele, ba vi se strapunge inima, ba vi se incu­nuneaza capul cu spini, ba intreg trupul firii noastre este acoperit cu rani. Cum se petrece asta, nu voi mai expli­ca. Stiti sau veti afla singuri acest lucru. Si voi incheia cuvantul meu prin nefatarnicele mele dorinte de bine. Domnul sa va binecuvanteze ca nu numai sa mergeti impreuna cu El, ci sa va si rastigniti impreuna cu El: caci alta cale catre mantuire nu-i! Amin.
Extras din volumul: Predici la Triod – Sfantul Teofan Zavoratul

Lasa un comentariu