Articole

A început postul Crăciunului

În fiecare an, la 15 noiembrie, pentru credincioşii ortodocşi începe postul Nașterii Domnului. Acesta ține ţine 40 de zile și trebuie să reprezinte o abţinere de la toate lucrurile rele, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare, folosim peşte şi untdelemn. Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa se cuvine să aştepte creştinii, pentru a putea întâmpina prin ajunare Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. „Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În Postul Crăciunului sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ne gândim la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne gândim la Maica Preacurată, ne gândim la Dreptul Iosif, ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitor al Domnului Hristos, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, care L-a trimis pe Fiul său în lume“, explica ne spunea un mare teolog al ortodoxiei românești.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Postul e un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii. Acum, creştinii trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească pentru a se pregăti sufleteşte pentru primirea, în ieslea sufletului, a Pruncului întrupat.

Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana, pentru că aşa este rânduiala Bisericii noastre. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare, folosim peşte şi untdelemn.

Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie-16 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin/ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peştişor.

Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunium Adventus Domini“ (Postul venirii Domnului), dar care durează doar trei săptămâni.

Marea sărbătoare

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului. Ei îşi primenesc casele, pregătesc bucate pentru cel mai important musafir, preotul, în ziua de Ajun, în felul acesta cinstind marea sărbătoare care are să vină. „Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Tot din ziua de Ajun, încep colindele, cântările prin care glasurile cristaline ale copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniştea nopţii de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngereşti şi cântarea păstorilor ce au vestit naşterea Domnului, în urmă cu 2000 de ani. A doua zi, după ce participă la Sfânta Liturghie, credincioşii se întorc la casele lor, înfruptându-se din bucate de dulce şi bucurându-se de marea sărbătoare a creştinătăţii.

Primele menţiuni despre respectarea acestei perioade de înfrânare alimentară şi trupească provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea“.

La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Însă Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Evenimentul Naşterii Mântuitorului este prezentat în două Evanghelii – la Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca -, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor.

.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.