Evenimente

Comuniune deplină între Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 2 – 3 februarie 2014, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, pentru restabilirea comuniunii depline dintre cele două Patriarhii. Această comuniune a fost întreruptă, în luna mai 2011, din cauza unor neînţelegeri legate de statutul Căminului românesc pentru pelerini de la Ierihon.  În urma celor trei runde de convorbiri (Bucureşti, decembrie 2012; Ierusalim, februarie 2013; Ierusalim, iulie 2013), desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la semnarea de către Patriarhul Ierusalimului şi Patriarhul României a unui Acord patriarhal de restabilire a comuniunii  bisericeşti depline. Acest Acord a fost semnat, la Bucureşti, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în data de 2 februarie 2014, şi la Ierusalim, de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, în data de 3 februarie 2014. Delegaţia Patriarhiei Române a fost alcătuită din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Preacucernicul Părinte Profesor Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific, şi Preacucernicul Părinte Michael Tiţa, consilier patriarhal pentru relaţii bisericeşti şi interreligioase. La întâlnire a fost prezent şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al mânăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor şi Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, care a devenit noul Superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte. În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a reînnoit invitaţia adresată Patriarhului Ierusalimului de a vizita Patriarhia Română în luna octombrie 2014. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a acceptat cu bucurie această invitaţie. La sfârşitul întâlnirii, Patriarhul Ierusalimului a oferit o agapă festivă delegaţiei Patriarhiei Române, ca un simbol al comuniunii restabilite. Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.