Articole

De ce postim de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie?

Scris de biserica

Sfintii Parinti au randuit ca in ziua Inaltarii Sfintei Cruci, praznuita pe 14 septembrie, sa postim. Postim pentru a ne aduce aminte de Patimile si Moartea Domnului. Nu intamplator, in ziua Inaltarii Sfintei Cruci se citeste la Sfanta Liturghie Evanghelia din Vinerea Mare, in care este prezentata toata durerea de pe Golgota.

Avand in vedere ca semnul Crucii ramane vesnic in Hristos, ca nicio cruce nu este despartita de El, infranarea noastra este o rastignire interioara pentru a primi slava si lumina Invierii Domnului. Iar la Inviere stim ca se ajunge nu prin viata, ci prin moarte, nu prin afirmarea de sine, ci prin jertfa de sine.

Biserica Ortodoxa nu desparte pe Mantuitorul de Crucea Sa. Din acest motiv, Biserica i se adreseaza ei ca unei persoane. Astfel, harul pe care il primim prin Sfanta Cruce este atat de mare, incat trebuie sa ne apropiem de Sfanta Cruce prin post. Postul il ajuta pe om sa vada, fara sa orbeasca de stralucirea data de Cruce, care este “mai scanteietoare decat soarele”.

Prin cruce nadajduim sa primim biruinta asupra tuturor necazurilor si suferintelor din viata si binecuvantare de la Hristos Dumnezeu.”Doamne, Cel ce Ti-ai intins mainile pe Cruce de bunavoie, invredniceste-ne pe noi sa ne inchinam Ei, intru strapungerea inimii, luminandu-ne bine cu postirile si cu rugaciunile, cu infranarea si cu facerea de bine ca un bun si de oameni iubitor”, spune o cantare a Bisericii.

Postul trebuie tinut din iubire, nu din obligatie. Si cand este tinut astfel, orice post, chiar si cel aspru, devine usor. Trupul incepe sa se multumeasca cu putina hrana, iar omul nu se mai plange nici de foame, nici de sete si osteneala, pentru ca Hristos Insusi i-a devenit hrana, bautura si odihna. Astfel, postul in Ortodoxie nu este o simpla abtinere de la anumite mancaruri, ci este o impreuna-calatorie si unire cu Dumnezeu.

1. descoperirea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului, de catre Patriarhul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335. Acest fapt minunat se datoreaza Sfintei Imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin.

2. aducerea Sfintei Cruci de la persi in anul 629, in vremea imparatului Heraclius, care a depus-o in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, dupa ce Patriarhul Zaharia a inaltat-o inaintea credinciosilor, pe 14 septembrie 630.

Despre semnul Sfintei Cruci

In secolul al doilea crucea era facuta pe frunte cu un singur deget (cel mare). Se crede ca el deriva din semnul thau, cu care erau pecetluiti membrii comunitatii mesianice in viziunea lui Iezechiel (9, 4-6). Incepand cu secolul al IV lea, intalnim obiceiul de a se insemna cu sfanta cruce fruntea, gura si inima.  Tendinta de a inmulti insemnarea cu mici cruci peste tot trupul, poate fi prefigurarea unui singur semn, mare, al crucii pe care il facem astazi.

Pentru a-i combate pe ereticii monofiziti si monoteliti care invocau facerea semnului crucii cu un singur deget ca expresie a invataturii lor (Hristos a avut o singura fire si o singura vointa), s-a stabilit ca semnul sa fie facut cu doua degete, ca expresie a faptului ca in Hristos sunt doua firi si doua vointe. Dupa secolul al VII lea, Biserica a randuit ca inchinarea sa fie facuta cu trei degete, in numele Sfintei Treimi.

Semnul sfintei cruci se face astfel: impreunam primele trei degete ale mainii drepte, iar celelalte doua le lipim de podul palmei. Astfel, cu varful celor trei degete unite ne insemnam la frunte, la piept, pe umarul drept si pe cel stang, rostind deodata cu el: in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Cand zicem “in numele Tatalui”, ne insemnam la frunte ; cand spunem “si al Fiului”, ne insemnam la piept; cand rostim “si al Sfantului Duh”, ne insemnam umarul drept si apoi cel stang, incheind cu “Amin”.

Prin acest semn, crestinul primeste intr-un mod tainic puterea lui Hristos cu care El a biruit moartea, ca si el sa poata birui patimile. Se simte totdeauna intarit, pazit de cel rau prin acest semn, dupa cum si canta Biserica: “Doamne, arma asupra diavolului, crucea Ta o ai dat noua”.

Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, preotul binecuvinteaza pruncul in chipul crucii, rostind asupra lui: “Sa se insemneze Doamne lumina fetei Tale peste robul Tau acesta… si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui”. La Botez si la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza in chipul crucii toate simturile si incheieturile, rostindu-se: “Pecetea darului Sfantului Duh”.

Inaltarea Sfintei Cruci

In chipul crucii preotul binecuvinteaza credinciosii; cu aceasta incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la Altar si toata zidirea. Crucea cuprinde intregul orizont al vietii noastre: se zugraveste pe sfintele vase, pe vesminte, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspantii de drumuri si se aseaza la capataiul celor adormiti.

Istoria Sfintei Cruci

In anul 614, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furata de persi si dusa la Ctesifon. Imparatul Heraclie o readuce la Ierusalim, in martie 630 si o depune in Biserica Sfantului Mormant. Incepand cu anul 1187, cand episcopul Bethleemului ia Sfanta Cruce in batalia de la Hattin, nu mai avem informatii despre ea.

Astazi, din Sfanta Cruce se mai pastreaza fragmente in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, in Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela “La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Venetia, Constantinopol, Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul “Sfanta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana) etc. Nu trebuie uitat ca fragmentul cel mai mare din Sfanta Cruce se afla la Manastirea Xiropotamou din Muntele Athos, fragment care a fost adus spre inchinare in anul 1992 si in tara noastra.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Sursa: www.crestinortodox.ro

Lasa un comentariu