Articole

~ Din istoria neamului nostru ~ Radu Demetrescu (Radu Gyr)

Avatar
Scris de biserica

~ Din istoria neamului nostru ~

🏴 Radu Demetrescu (Radu Gyr) s-a născut la 15 martie 1905, Câmpulung Muscel. Urmează cursul primar şi cel secundar la Liceul „Carol I”, începând să scrie versuri de la 10 ani, iar la 14 ani apare primul său poem dramatic, „În munţi”. În perioada 1923 – 1927 urmează cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, fiind întâi asistent, apoi conferenţiar universitar la catedra de Estetică Literară şi Literatură Universală.

🏴 Ioan Ianolide l-a descris în cartea sa, „Întoarcerea la Hristos”, ca fiind „un om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând; un mare poet, care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii; un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare.”

🏴 Radu Gyr a fost întemniţat prima dată în 1937, sub Carol al II-lea, urmând ca în 1945 să fie încadrat în „lotul ziariştilor” şi condamnat la 12 ani, revenind acasă în vara lui 1956, pentru ca după doi ani să fie iar considerat „duşman al poporului” şi condamnat la moarte, pedeapsă comutată la muncă silnică pe viaţă. La 20 mai 1963 a fost graţiat. A murit pe 29 aprilie 1975, ca urmare a unei congestii cerebrale, trăind perioada dintre eliberarea şi moartea sa într-o desăvârsită dăruire familiei, pe care a iubit-o mai presus de orice.

🏴 Poezia lui Radu Gyr, scrisă mental în închisori şi transmisă prin alfabetul Morse, este profund creştină, naţională, făcând astăzi parte din tezaurul cultural al ţării noastre, iar în acei ani grei a alinat suferinţele deţinuţilor politici, constituind factorul ideologic al rezistenţei româneşti.

🏴 Dintre toate poeziile sale, cea care a circulat cel mai mult în închisoare a fost „Iisus în celulă”, balsam pentru sufletele rănite ale deţinuţilor: „Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă./O, ce trist și ce-nalt părea Crist!/ Luna venea după El, în celulă/ și-L făcea mai înalt și mai trist.”

🏴 Pentru noi, cei de astăzi, probabil cel mai important îndemn lăsat de marele luptător şi învingător este cel din poezia „Îndemn la luptă”: „Nu dor nici luptele pierdute / nici rănile din piept nu dor / cum dor acele braţe slute/ care să lupte nu mai vor.[…]/ Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ şi când ochii-n lacrimi ţi-s. /Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis.”

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.