Articole

Din istoria neamului – Vasile Voiculescu

Scris de biserica

~ Din istoria neamului nostru ~

🏴Pe lângă frumoasa misiune de doctor, Vasile Voiculescu a rămas în memoria contemporanilor şi ca scriitor. A debutat în revista „Convorbiri literare” cu poezia Dorul, în anul 1912. În 1916 a publicat volumul Poezii, iar în 1927, Poeme cu îngeri, urmând ca până în 1939 să publice și alte volume de versuri.

🏴Anul 1946 aduce o grea încercare pentru Vasile Voiculescu, soţia sa murind în urma unei comoţii cerebrale, moment în care decide să se retragă din viaţa publică şi să ducă o viaţă sihăstrească. Tot din 1946, frecventează cercul religios „Rugul aprins”, de la Mănăstirea Antim, unde leagă o frumoasă prietenie cu Părintele Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuş şi Andrei Scrima.

🏴Regimul totalitar a desfiinţat „Rugul aprins”, arestând pe mulţi dintre membrii lui, printre care se va număra şi Vasile Voiculescu, în noaptea de 4 spre 5 august 1958, deşi avea aproape 74 ani. A primit 5 ani de temniţă şi confiscarea totală a averii, fiind închis iniţial la Jilava, apoi la Aiud, suportând cu demnitate toate încercările şi, mai ales, TBC-ul la coloana vertebrală, considerându-le parte din cruce sa.

🏴La 2 mai 1962, Voiculescu a fost eliberat, însă a trebuit să fie ajutat, deoarece el nu mai putea merge. Internat de mai multe ori, grav bolnav, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, Vasile Voiculescu a trecut la Domnul.

🏴„A trecut modest, tăcut, discret, aproape neobservat printre noi şi a lăsat în suflete frumuseţi cereşti, aripi de îngeri, splendori omeneşti (…) Cu grijă şi migală şi-a şlefuit sufletul până ce a văzut cerurile deschise. Citindu-l, ne face frumoşi şi buni ca sufletul său.” mărturisea Ioan Ianolide în cartea sa, „Întoarcerea la Hristos”.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.