Articole

~ În data de 2 iunie, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava ~

Scris de biserica

~ În data de 2 iunie, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava ~

💠Sfântul Ioan cel Nou de la Suceva s-a născut în Trapezunt (Asia Mica), în jurul anului 1300. Sfântul Ioan își câstigă existența făcând negoț împreună cu tatăl său. Vindeau icoane, smirnă, mătăsuri de proveniență bizantină și cumpărau grâu, vite, miere sau diverse roade ale pământului.

💠Într-una dintre călătoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat în contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfârșitul acestei călătorii, catolicul i-a spus conducătorului tătar al cetății că Ioan dorește să devină musulman.

💠Dar în fața tătarului, Ioan mărturisește că Hristos este singurul Dumnezeu. După multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost târât prin cetate de coada unui cal. În urma acestei pedespe Ioan se roagă lui Dumnezeu: „Iți mulțumesc, Stăpâne, Doamne, că m-ai învrednicit pe mine, ticălosul, să-mi spăl păcatele cu însuși sângele meu și curat a mă face de fărădelegile mele cele multe ce am săvârșit înaintea Ta, din pricina neputinței omenești”.

💠Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia și i-a tăiat capul. Deși nu s-a permis îngroparea lui, acest lucru a fost posibil după ce prin minune, trei îngeri au tămâiat trupul său.

💠Mai târziu, Ioan i s-a arătat în vis unui preot, care i-a luat moaștele și le-a așezat în altarul bisericii în care slujea. Acolo au stat până când sfintele sale moaște au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) și aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402.

Surse: https://www.crestinortodox.ro

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.