Articole

Astăzi este prăznuită Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

Scris de biserica

~ Astăzi este prăznuită Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului ~

💠Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său. Nu ştia de aceasta decât Ioana, soţia lui Huza, intendentul lui Irod Antipa. Ioana a luat capul prorocului şi l-a îngropat în Muntele Eleonului.

💠După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, şi-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, şi-a făcut o chilie şi s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuţă de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.

💠După aproape 300 de ani, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul şi să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul acestuia într-un sac, s-au întâlnit cu un olar căruia i-au dat să ducă sacul.

💠Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri şi ştiind că acest lucru se datorează prezenţei capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.

💠Simţind că i se apropie sfârşitul, olarul a pus capul prorocului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale. În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Eustatiu a fost izgonit din peşteră şi trimis în exil. În peştera lui au intrat ulterior nişte monahi credincioşi, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.

💠În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan. În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol.

Surse: https://basilica.ro

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.