Predici

Despre Saptamana Patimilor

Frati crestini,am intrat in Saptamana Mare, ultima saptamana a Postului Pastelui,numita si Saptamana Patimilor sau Saptamana Neagra,ce are menirea de a ne pregati pe noi crestinii ortodocsi pentru Invierea Domnului. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului,cu intreaga lor drama launtrica.In primele zile ale Saptamanii Sfintelor Patimiri ale Domnului Hristos este randuit ca in Sfanta Biserica sa se spuna in chip de marturisire si de rugaciune urmatorul text liturgic:”Camara Ta Mantuitorule o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa.Lumineaza-mi haina sufletului meu,Datatorule de lumina si ma miluieste”.
Jertfa Domnului pe cruce fusese prevestită în Vechiul Testament:”Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”(Isaia 53, 11),precum şi în puntea dinspre Noul Testament pe care o reprezintă Sfântul Ioan Botezătorul care “a văzut pe Iisus venind la el şi a zis:Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii!”(Ioan 1,29).Psalmul 22 vorbeşte despre jertfa Sa şi cuvintele cu care începe sunt cuvintele spuse de Domnul Iisus pe cruce:“Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce m-ai părăsit?” (Eli, Eli, Lama Sabactani? – Matei 27, 46). Iar în Isaia 52,13-53,12 găsim profeţia pe larg a lucrării patimilor Sale. Duhul Sfânt l-a făcut pe profetulZaharia din Vechiul Testament să vadă cu cinci sute de ani înainte cum Îi vor străpunge trupul cu suliţa (Zaharia 12,10), fapt relatat de Ioan, martor direct (Ioan 19,34). La fel regele David în psalmul 22 a vorbit, prin lucrarea Duhului, despre străpungerea mâinilor şi picioarelor precum şi de împărţirea cămăşii lui prin tragerea la sorţi (Ps. 22, 16-18), mărturisite ulterior de Ioan (19,23-24)
Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat,“a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre” – sunt cuvintele lui Isaia (53,4) preluate de Sfântul Evanghelist Matei (8,17). Toate aceste legături între Vechiul şi Noul Testament dovedesc imensitatea planului lucrării lui Dumnezeu.
Slujbele din zilele Patimilor Domnului înseamnă pentru noi ca trebuie sa ne traim viata în permanenta prezenţă a Mântuitorului şi sa constientizam că fiecare păcat al nostru pricinuieşte o nouă rană Trupului Său Pătimitor,dar si ca Patimile sunt urmate de Înviere şi deci şi pentru noi este speranţa ieşirii din încercările pe care le îndurăm.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.