Predici

Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)

vindecarea slabanogului
Avatar
Scris de biserica

Oricine poate cerceta Evangheliile pentru a afla cât de des după Botezul Domnului, Iisus a mers la Ierusalim în vremea Paştilor, în fiecare an, în conformitate cu practica iudeilor din fiecare ţară, de a se aduna în această perioadă la Ierusalim şi de a sărbători acolo praznicul Paştilor. Mai întâi de toate, după ce a transformat apa în vin la Cana Galileii, El a mers la ziua praznicului Paştilor. Apoi, El s-a suit a doua oară, pentru a participa la ziua sărbătorii Paştilor în Ierusalim. Cu această ocazie, el a vindecat un paralizat care a zăcut pe marginea scăldătorii Vitezda treizeci şi opt de ani… Apoi, când l-a înviat pe Lazăr din morţi şi comploturi se făceau împotriva Lui de către farisei, el s-a retras într-o cetate numită Efraim. Şi din acel loc, aşa cum este scris, El a venit în Betania cu şase zile înainte de Paşti(In. 11, 54; 12, 1.) şi suindu-se de la Betania în Ierusalim, el acolo a mâncat Paştile şi a suferit Pătimirile a doua zi după aceasta.

El a ales timpul când toţi s-au adunat pentru a dărui ajutorul Său oricui. De aceea, a mers la Ierusalim la acea vreme. Nu s-a gândit că era necesar să meargă prin orice loc unde erau oamenii bolnavi, pentru ca să nu pară că El caută faimă. Ci, în locul acesteia, El a vindecat numai pe unul şi prin el S-a descoperit pe Sine multora. (Ioan 5, 2) Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. Scăldătoarea şi acea apă semnifică poporul iudeilor. Pentru că Apocalipsa lui Ioan ne arată clar că oamenii sunt reprezentați în chipul apelor. Când multe ape s-au arătat lui Ioan şi el a întrebat ce sunt acestea, a primit răspunsul că aceştia sunt oameni (cf. Apoc 17, 15).

De aceea, acea apă care închipuie un popor era înconjurată de cele cinci cărţi ale lui Moise, ca de nişte pridvoare. Dar aceste cărţi au născut oameni bolnavi; ei nu se vindecau. Căci legea condamna pe păcătoşi; nu-i ierta… Ce se întâmpla deci când ei, care nu puteau să fie vindecaţi în pridvoare, erau vindecaţi în apa tulburată? Căci, deodată, apa se tulbura, dar cel care o agita nu era văzut. Poţi crede că aceasta se întâmpla prin puterea unui înger, dar nu fără un puternic înţeles simbolic. După tulburarea apelor, cel care era capabil să se arunce în ape, dar numai el, se vindeca. Celui care se arunca după aceea, nu i se întâmpla nimic.

Ce înseamnă asta, dacă nu faptul că Hristos a venit la poporul iudeu şi săvârşind lucruri mari, şi învăţând lucruri folositoare, El a tulburat pe păcătoşi, tulburând apa prin prezenţa Sa şi scormonind-o pentru pregătirea Pătimirii Sale? Căci El o tulbura fiind ascuns.Căci dacă ei L-ar fi cunoscut, niciodată nu L-ar fi răstignit pe Domnul Slavei (I Corinteni 2, 8). De aceea, a coborî în apa tulburată înseamnă a crede cu smerenie în Pătimirea Domnului.

(Ioan 5, 3) În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.

O mare mulţime de oameni bolnavi, loviţi de diferite infirmităţi, s-au strâns aici, sperând să fie vindecaţi, ca şi cum aceste ape ar fi avut vreun efect datorită faptului că măruntaiele oilor oferite ca jertfe lui Dumnezeu (pentru Templu) erau spălate în aceste ape.

Şi Dumnezeu sprijinea această credinţă, făcând apele să se tulbure uneori. Pentru că ei credeau că apele erau mişcate de o putere dumnezeiască, primeau harul vindecării după ce se aruncau în apă. Însă nu prea mulţi oameni erau vindecaţi în acelaşi timp, ci numai unul, care se cobora în ape primul, obţinea ajutorul dăruit prin har. Aceasta s-a întâmplat pentru ca uşurătatea vindecării să nu diminueze efectul minunii. Şi astfel, pentru că ei aşteptatul cu mare atenţie şi nerăbdare mişcarea apelor, imediat ce îşi redobândeau sănătatea, aveau o mai bună memorie a vindecării lor. Chiar dacă mulţi zăceau acolo bolnavi, El nu-i vindecă pe toţi. Ci, pentru a arăta puterea Sa, a ales unul care era lovit de o foarte gravă infirmitate şi care deja nu mai avea speranţa că se va mai face sănătos.

(Ioan 5, 3) În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.

Ce fel de leac este acesta? Ce taină semnifică pentru noi? Ce se arată în spatele ei? Un botez era pe cale să fie dăruit, unul care avea multă putere. Era cel mai mare dintre daruri, un botez care spală toate păcatele şi face pe oameni vii, din morţi ce erau. Aceste lucruri sunt arătate în umbră de către scăldătoare, ca într-o icoană… Şi această minune a fost făcută ca cei ce erau acolo la scăldătoare, care învăţaseră iară şi iar, pentru multă vreme, că este posibil să te vindeci de bolile trupului prin intermediul apei, să creadă mai uşor că apa poate de asemenea vindeca bolile sufletului.

(Ioan 5, 5) Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.

Perseverenţa slăbănogului era uimitoare. Era bolnav de 38 de ani şi în fiecare an, spera să fie eliberat de suferinţa lui. Zăcea acolo aşteptând, niciodată abandonând. Dacă nu ar fi perseverat atât de mult, nu cumva planurile sale de viitor, lăsând la o parte trecutul, ar fi fost de ajuns ca să-l descurajeze să stea în acel loc? Observaţi cât de atenţi ar fi fost ceilalţi bolnavi de acolo, pentru că niciunul nu cunoștea când apele se vor tulbura. Șchiopul şi paraliticul ar fi putut să observe aceasta, dar cum ar fi putut-o face un orb? Poate ar fi înţeles-o din zgomotul care s-ar fi stârnit. Acel om a aşteptat 38 de ani fără a obţine ceea ce a dorit şi totuși, nu a dat înapoi. Şi a eșuat, nu din neglijența sa, ci pentru că a suferit prigonire şi suferinţă de la ceilalţi. Şi totuşi, nu s-a dat bătut.

(Ioan 5, 6) Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?

Iisus a întrebat: “Vrei să fii făcut întreg?”. El nu spune: “Voieşti ca Eu să te vindec?”, căci nu vrea El ca să apară ca şi cum ar fi cineva mare prin prevestirea minunilor Lui. Şi omul slăbănog răspunde “Voiesc”, dar “nu am om (să mă ajute)”; căci unde nu este iubire, nu este nici măcar o persoană să ofere ajutor. „Şi astfel, Eu întreb din aceeaşi cauză”, spune Iisus, “Nu numai că tu să ştii despre planul Meu de a vindeca pe cei care sunt bolnavi, ci şi ca să vezi cruzimea oamenilor sănătoşi din cetate, pentru că nu numai că nimeni nu îţi dă mâna să te ajute până la apă, ci chiar te tratează ca pe un duşman când ceri ajutor”

Este o mărturie clară a bunătăţii lui Hristos în aceea că El nu aşteaptă rugăminţi de la bolnav, ci anticipează cererea lui cu propria bunătate iubitoare. Vedeţi cum aleargă la omul care zace jos şi cu câtă milostivire se comportă cu omul care era bolnav şi care nu avea pe nimeni să-l mângâie. Dar întrebarea dacă el voieşte să fie eliberat de neputinţa lui nu era cauzată din neştiinţă, ceea ce este evident, ci pentru a stârni o dorinţă crescândă şi o rugăminte sărguincioasă.

Întrebarea dacă el voieşte să obţină ceea ce dorea este uriaşă. Este un fel de forţă şi expresie care trimite la faptul că Iisus are puterea de a dărui şi acum este gata să o facă, numai aşteptând cererea celui care va primi acest har.

(Ioan 5, 7) Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.

Ce poate fi mai vrednic de milă decât aceste cuvinte? Ce poate fi mai trist decât aceste circumstanţe? El nu rosteşte nici o blasfemie. El nu îşi blestemă ziua naşterii, nici nu se mânie la întrebarea voieşti să te faci sănătos?. Ci în locul acestora, el răspunde blând şi cu mare delicateţe: Da, Doamne. Şi totuşi, el nu ştia cine este cel care l-a întrebat, cu atât mai puţin ca Acesta avea să-l vindece. Mai mult, el cu blândeţe relatează toate împrejurările, necerând nimic mai mult, ca şi cum ar fi vorbit cu un doctor şi ar fi voit să-i spună istoria suferinţelor lui. Poate că spera ca Hristos să îi fie de ajutor cumva, aruncându-l în apă şi sperând să stârnească ceva simpatie prin cuvintele sale.

(Ioan 5, 8) Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.

Există trei porunci distincte: Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă. Ridică-te totuşi nu este o poruncă, ci dăruirea vindecării. Două porunci i-au fost date după ce i-a fost dăruită vindecarea: “ia-ţi patul şi umblă”

Nu ar fi fost suficient să spună: Ridică-te şi mergi? Nu ar fi fost o minune ca el, care nu era în stare să se întoarcă în patul lui, să se ridice şi să plece? Dar, pentru a arăta că El i-a dăruit vindecare desăvârşită, Domnul îl pune să-şi ridice patul, nu ca bolnavii care se însănătoşesc încet-încet…

Ce înseamnă ia-ţi patul decât ia-ţi trupul şi fii conducătorul lui? Condu pe cel care te-a cărat. Căci, când erai sub stăpânirea păcatului, trupul tău te-a cărat pe tine către rău, dar acum când harul este la conducere, tu îţi conduci şi orientezi trupul către ceea ce este bun.

În ordinea cea rea şi vicleană, trupul tău era la conducere şi sufletul era slugă. Dar acum, prin milostivirea lui Hristos, sufletul este conducător şi trupul este slujitorul lui. “Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”. Când ai fost dat afară din casă, adică ai fost aruncat afară din rai datorită intervenţiei păcatului, trupul te-a aruncat jos în lume. Dar acum, prin darul dumnezeieştii milostiviri, ia-ţi patul şi în toate lucrările bune condu-ţi trupul tău mic şi întoarce-te la casa ta, adică întoarce-te la viaţa cea veşnică… De acolo am fost aruncaţi afară către exilul acestei lumi.

(Ioan 5, 9) Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă.

(In 5, 10) Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul.

Iisus nu se roagă pentru a îndepărta boala pacientului, căci în acest caz El ar fi părut a fi ca unul dintre prooroci. Ci mai mult, ca Domnul puterilor, El porunceşte cu autoritate să fie aşa. El îi spune să meargă bucurându-se la casa sa, să-şi ia patul pe umeri, să fie ca o amintire pentru cei care îl văd despre puterea Celui care l-a vindecat. Şi astfel, omul face aşa cum îi este cerut şi prin ascultare şi credinţă câştigă întreitul dor al harului… Hristos vindecă pe bolnav în zi de sâmbătă, şi când îl vindecă, imediat îi porunceşte să încalce tradiţia legii. El îi porunceşte să meargă în zi de sâmbătă şi în acelaşi timp să-şi care patul, deşi Dumnezeu a strigat clar printr-unul dintre profeţi: Nici să cari vreo sarcină afară din casa ta în zi de sâmbătă(Ieremia 17, 22).

(In 5, 10) Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul.

Ei nu l-au acuzat pe Domnul nostru că vindecase în zi de sâmbătă pentru că El ar fi răspuns că dacă un viţel sau un asin al lor ar fi căzut într-un puţ, ei l-ar fi lăsat acolo în zi de sâmbătă?

Ci ei s-au adresat omului care îşi căra patul, ca şi cum ar fi spus: “Chiar dacă vindecarea nu a putut fi întârziată, de ce să poruncească lucrarea?”. El îşi ia scut autoritatea vindecătorului lui: “Cel care m-a vindecat este cel care mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă” însemnând: “De ce nu primesc poruncă, dacă am primit şi vindecarea de la El?”

(In 5, 12) Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă?

Cel vindecat nu cunoştea cine este cel care l-a vindecat pentru că Iisus s-a ascuns imediat ce l-a vindecat. Ar fi fost specific pentru unul care căuta slava să stea acolo, lângă cel vindecat. Ar fi fost specific pentru cineva care doreşte expunere publică. Dar noi vedem că Domnul nostru cu grijă evită aceasta. De fapt, ar fi fost mai uşor pentru El să fie văzut ca Dumnezeu. Dar pentru că, totuşi, El a apărut lumii ca un Om şi mulţi îşi dădeau cu părerea despre El, S-a ferit pe sine de opinia celor care L-au văzut vindecând.

(In 5, 13)Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc.

El a făcut aceasta în primul rând pentru că omul care a fost vindecat era cel mai bun martor al vindecării şi putea să îşi dea mărturia fără nici o suspiciune în absenţa Domnului nostru. Al doilea motiv pentru a face aceasta a fost pentru ca furia poporului să nu fie stârnită mai mult decât era necesar. Căci privirea obiectului invidiei este ca un aprinzător al invidiei. Din aceste motive, El a plecat şi i-a lăsat să cerceteze faptul ei înşişi.

Dacă noi judecăm această minune pe baza standardelor omeneşti de jos, nu este deloc o arătare strălucitoare a puterii, ci este o arătare moderată a bunătăţii.

(In 5, 14) După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.

După ce paraliticul s-a scuzat, spunând că altul i-a poruncit să îşi ia patul în ziua de sabat, iudeii şi-au întors mânia împotriva Celui care dăduse porunca… Când el a arătat spre Iisus mulţimii furioase şi mânioase, totuşi, nu a acţionat ca un prieten. Ci, pentru a se conforma regulilor iudeilor, el L-a trădat pe Binefăcătorul său. Nimeni nu poate scuza fapta lui ca fiind făcută din necesitate, pentru că ar fi simţit presiunea prin violenţa anchetatorilor săi. De aceea, atunci când Domnul nostru vine la el în Templu, El spune aceste cuvinte către cel vindecat, care demonstrează înclinaţia sa către păcat.

Aici, noi învăţăm în primul rând că această boală era consecinţa păcatelor lui. În al doilea rând, învăţăm că există cu adevărat iadul; în al treilea rând, că este un loc de pedeapsă îndelungată şi infinită… Dar cineva ar putea întreba: “Toate bolile vin din păcat?”. Nu toate, ci cele mai multe dintre ele. Unele boli vin de la diferite feluri de viaţă haotică, pentru că lăcomia, mânia sau lenea produc suferinţe similare… Dar de ce a fost aşa în cazul acestor paralitici (cf. Matei 9, 2) cărora Hristos le menţionează păcatele? Ştiu că unii îl acuză pe acest paralitic, spunând că era un acuzator al lui Hristos şi că de aceea vorbele Lui i-au fost adresate. Dar ce putem spune despre paraliticul de la Matei care a auzit aproape aceleaşi cuvinte? Căci Hristos de asemenea i-a spus: “Păcatele tale sunt iertate”. Şi astfel, este clar că acest om nu a fost interpelat astfel datorită lucrurilor pe care le presupun ei… Ci mai degrabă, Iisus îl proteja de viitoarele lui păcate.

În vindecarea altora, totuşi, el nu face nici o menţiune despre păcate. Şi astfel, ar părea că bolile acestor oameni au răsărit din păcatele lor, pe când ale altora au venit numai din cauze naturale. Sau poate prin acestea, Iisus îi mustră pe toţi ceilalţi… Sau El l-a avertizat pe acest om, ştiind marea lui răbdare a minţii, anticipând că el ar putea purta o mustrare, păstrându-l pe el sănătos deopotrivă prin binele vindecării lui şi prin frica de viitoarele boli…

Este de asemenea şi o arătare a dumnezeirii Sale, pentru că vrea să spună “Nu mai păcătui”, căci ştia despre păcatele pe care acesta le făcuse înainte.

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.