Predici

Duminica lasatului sec de branza (a Izgonirii lui Adam din Rai)

Începem Postul Mare. Sfânta Evanghelie din această duminică ne susţine şi ne călăuzeşte voinţa pentru a reuşi un post desavârsit. Prima condiţie este iertarea celorlalti. Dacă nu-i iertăm sincer şi total pe cei care ne-au necăjit, postul de bucate nu este împlinit. Mântuitorul ne-a îndemnat deseori: „Şi ne iartă noua greşelile noastre,precum şi noi iertam greşiţilor noştrii”. Nu obtinem iertarea deplina daca nu iertam deplin. A doua condiţie este smerenia. Atitudinea de mulţumire şi de autosatisfacţie pentru postul pe care îl ţinem, pierde iarăşi din valoarea acestuia. Un post ţinut din dragoste pentru Dumnezeu, cu dragoste faţă de ceilalţi, fără a ne simţi mai buni decât alţii care nu postesc, fără a crede despre noi că facem ceva special prin postul nostru – aşa trebuie să simţim când postim. Iertând, cu smerenie, să înlăturăm şi obsesia pentru bunurile trecătoare, sau mai degrabă pentru un confort modern excesiv – iată şi a treia condiţie pentru un post reusit. Grija pentru comori, sau pentru o viaţă cât mai comodă, ca rezultat al bunurilor materiale pe cere le posedăm, ne face să consideram postul inutil sau doar ca pe un regim alimentar. Şi atunci pierdem posibilitatea de a ne aduna comori în cer, adică de a realiza un post cu şi din dragoste şi smerenie. Cu aceste gânduri să pornim la drumul postirii, pentru ca strădania noastra să nu fie în zadar, ci să ne aducă bucuria launtrică a încă unui pas făcut spre Dumnezeu..

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.