~ În această zi se face pomenirea Sfântului Cuvios Pavel cel Simplu (cel Prost) ~
💠 Cel între sfinți părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, sau cel prost, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate și de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soție înrăutățită și desfrânată, fără ca el să știe lucrul acesta multă vreme.
💠 Într-una din zile, venind el de la țarină pe neașteptate, în afară de vremea obișnuită, așa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soția lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin.
💠 Atunci zâmbind plin de blândețe le-a zis: „Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceți, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie și ea și copiii ei, iar eu mă voi duce și mă voi face monah”.
💠 Și îndată lăsând toate și bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie care l-a luat ca ucenic pe Pavel. Mare ascultare și umilință a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânșii. Iar Marele Antonie, încredințându-se despre el, l-a ținut cu sine o vreme oarecare.
💠 Apoi, făcându-i o chilie l-a așezat în ea, ca să cunoască toate vicleșugurile demonilor și să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui și dovedindu-se a fi făcător de minuni și slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereștile locașuri.
Sursa: https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/viata-sfantului-cuvios-pavel-cel-simplu-cel-prost