Articole

~ Personalități feminine în istoria țării: modele de credință, jertfă și curaj ~ Aspazia Oțel Petrescu

Avatar
Scris de biserica

~ Personalități feminine în istoria țării: modele de credință, jertfă și curaj ~

Continuăm seria postărilor noastre cu o dârză mărturisitoare a temnițelor comuniste, ce rămâne un model de dragoste, răbdare, râvnă și curaj pentru toate femeile creștine.

Aspazia Oțel Petrescu s-a născut la 9 decembrie 1923 la Cernăuţi.

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, urmând să devină dactilografă la Centrul de Studii Transilvane.

În data de 9 iulie 1948 este arestată şi condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă i s-a mărit pedeapsa cu 4 ani, fiind închisă din nou, la Mislea, în acești ani suferind cumplite încercări, dar niciodată renunțând la valorile sale moral-creștine.

În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu.

În perioada de după Revoluția din 1989, rămasă singură (soțul îi murise în 1987), și-a pus energia în lucrări de reconstituire a memoriei detenției, participând fervent la comemorări ale martirilor din închisorile comuniste, fiind și unul dintre fondatorii sfântului paraclis de la Mislea.

Și-a însemnat memoriile în volume precum: “Strigat-am către Tine, Doamne…” (2000), “Adusu-mi-am aminte” (2007) și “Cu Hristos în celulă”, iar în anul 2007 primește premiul Fundației Culturale “Lucian Blaga” pentru creație literară (proză scurtă), în cadrul “Festivalului international Lucian Blaga”.

A trecut la Domnul la data de 23 ianuarie 2018.
Precum spunea IPS Ioachim al Romanului şi Bacăului, la slujba de înmormântare a vrednicei mărturisitoare:
„Aspazia Oțel Petrescu este un simbol al dârzeniei, al suferinței biruitoare, al mărturisirii credinței în cele mai dificile împrejurări ale vieții. Cu adevărat rămâne o lumină care nu se va stinge niciodată. Ea este o mărturisitoare și o dârză răbdătoare în suferință, o luptătoare pentru adevăr, pentru Hristos, pentru demnitatea neamului, pentru înălțarea credinței neamului său către Dumnezeu. Atât de frumos a glăsuit și a scris, încât ne lasă o zestre nemuritoare, iar cea mai aleasă zestre este chiar vața sa atât de verticală, tăria sufletului său care niciodată nu s-a încliat în nicio suferință. Tot timpul s-a simțit îmbrățișată de Hristos în necaz și această îmbrățișare ne-o transmite și nouă pentru că Hristos ne iubește pe toți și în necazuri trebuie să fim răbdători.”

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.