Articole

~ Personalități feminine în istoria țării: modele de credință, jertfă și curaj ~ Doamna Despina Malița

Scris de biserica

~ Personalități feminine în istoria țării: modele de credință, jertfă și curaj ~

Ziua de astăzi i-o dedicăm Doamnei Despina, fiică de despot, soţie, mamă, soacră şi cumnată de voievod, trecând la Domnul îmbrăcată în haină monahală, cu numele de Platonida.

Despina Malița s-a născut la sfârșitul secolului al XV-lea, în familia despoților sârbi. 
După anul 1504 se căsătorește cu postelnicul Neagoe, din Țara Românească, cu care are 6 copii, 3 dintre aceștia morți înainte de maturitate.

Alături de soțul ei, Doamna Despina a ctitorit mai multe biserici, printre care Biserica Sf. Gheorghe și Schitul Ostrov, cea mai importantă ctitorie fiind însă biserica mănăstirii de la Curtea de Argeş, pentru construcţia căreia, spune tradiţia, doamna a făcut un mare sacrificiu financiar, vânzându-și bijuteriile moştenite de la familia sa din Serbia.

La scurt timp după moartea lui Neagoe Basarab, la 15 septembrie 1521, Despina se retrage în apropierea Sibiului. Fiul său Teodosie este ales voievod al Țării Românești, dar la foarte scurt timp, a fost chemat de turci la Poartă, pentru a fi recunoscut, şi nu s-a mai întors.

Rămasă văduvă și singură cu doar două fete, aceasta se îngrijește de viitorul lor, astfel că în anul 1526, fiica sa cea mică, Ruxandra, se căsătorește cu domnitorul Ţării Româneşti Radu de la Afumaţi, Ştefăniţă Vodă al Moldovei luând-o în căsătorie pe sora cea mare, Stana.

După moartea fulgerătoare a soților lor, domniţele rămase singure se refugiază alături de mama lor la Sibiu şi, astfel, oraşul ardelean găzduieşte trei văduve de domnitori români în acelaşi timp.

După a doua căsătorie a Ruxandrei cu Domnul muntean Radu Paisie, Despina Doamna părăseşte Sibiul, pentru a locui la Curtea Domnească a ginerelui său. Revine, astfel, în Ţara Românească, după 20 de ani de pribegie.

Radu Paisie este mazilit însă în 1545, iar Despina Doamna hotărăşte să lepede grija lumească şi să îmbrace haina monahală, sub numele de Maica Platonida.

Cea care fusese fiica unui Despot sârb, soţie, mamă şi soacră de Domn român, a murit răpusă de ciumă, la 30 ianuarie 1554, în Sibiul pribegiei sale.

Doamna Despina Malița rămâne un model de dragoste și devotament pentru toate soțiile și mamele față de familiile lor.
#2martie #femeicreștine #DespinaDoamna

Lasa un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.